fata care se ascunde in vis

Ea se ascundea intr-o fantezie. Avea un loc ascuns, o camaruta a ei de care nimeni nu stia. Pana intr-o zi. Treceam in vis prin sala de interventii chirurgicale, si ma indreptam spre un hol care nu avea iesire. Tin sa spun foarte mult aceasta povestire pentru ca ma simteam foarte alertat si bine.
Fata care se ascundea in visul meu era frumoasa, era inalta avea parul blond ca cei din tarile nordice.
Ochii albastri, si trasaturile corpului foarte bine definite.
Nu am stiut de existenta ei pana in ziua in care accidental mergeam pe hol si am pus mana pe peretele care se deschidea. Era usa spre ascunzatoarea ei. Am intrat curios, o dezordine totala pe jos, haine, papuci, poze, lucruri. Insa pe mobilier toate erau asezate bine. Pozele din rama pareau vechi. Voiam sa o intalnesc sa ii spun ca stiu cine este, dar nu puteam sa ma misc, doar priveam ordinea si dezordinea din camera ei, o camera secreta pe holul de langa sala de mici interventii. Cu inima in gat sper sa o intalnesc. Acum ma trezesc.

Lasa-ma

Lasa-ma sa fiu eu. Sa exist ca un om nebun care mergre spre un vis pe care nu stie sa il pastreze. Nebunul nu stie sa pastreze persoanele care ii sunt ca ingerii. M-am distrus singur pentru ca nu am vrut sa ranesc prin ceea ce sunt. Voi ramane asa neschimbat inca din prima zi cand am aflat ca libertatea ti-o faci tu. Pentru ca unele persoane din viata ta, care sunt prea protecvtive, si facand tot posibilul sa iti fie bine, iti cam rapesc fericirea si te pun pe ganduri straine care duc la fapte nepotrivite pentru ca ascund adevarul.
In schimb raman pur inauntru, imi astern ganduri pe foi sa nu le uit.
Ca 'Te am in suflet' - asa mi-a spus cineva fara sa stie ce simt cu adevarat pentru tine. Nici macar tie nu ti-am aratat de teama sa nu te indepartezi de ceea ce sunt cand sunt fericit cu tine.
E adevarat, nu am stiut sa te pretuiesc. Dar eu nu ma voi satura sa te astept.
Poate m-am pierdut cu altcineva prin viata asta. Poate m-am lasat in urma sa astept ca ma va trage cineva de maneca sa imi zica "hei. trezirea". Sigur ma invinuiesc pentru ca am indraznit sa o fac. Si ma invinuiesc pentru ca am un dar de a ascunde ceea ce simt, ceea ce ar trebui sa spun in cele mai potrivite momente.
Lasa-ma sa fiu eu, chiar daca ma scufund in nestirea diminetii.
Lasa-ma sa fiu eu, chiar daca treci pe langa mine fara sa ma observi.
Lasa-ma sa fiu eu, chiar daca ochii tai nu ma mai privesc la fel.
Lasa-ma sa fiu eu, chiar daca nu iti mai sunt ce ti-am fost.
Stiu ca te-am pierdut, nu trebuie sa imi repeti de multe ori. Ba chiar nici nu trebuie sa imi pronunti nimic.
E vina mea ca te-am pierdut, pentru ca vreau sa te protejez de mine.

Recunosc, m-am ratacit.
De fapt nu ma lasa!