poți

Poți să-mi iei, poți să-mi iei și capu
Da' să nu-mi iei sufletul pentru că nu am altu
Poți să-mi iei banii, șapca, hanoracu'
Da' să nu-mi iei sufletu pentru că nu am altu..

în labirintul minții tale

În mintea ta ţi-am spus că aş putea trăi
Chiar dacă orb pe viață, bâjbâind aş fi
Iar eu aş şti că nu ţi-e bine.
Și-aş zace acolo-n întuneric, pentru tine..

De-aș exista numai în mintea ta
Ţi-aş fi alin în ceasul greu,
Şi în bucăți m-aş destrăma
Să ştiu că zâmbetu-ţi va fi, al meu.

Şi-n întuneric să exist în labirintul minții tale,
Tu să te joci în gând cu a mea minte
Chiar de mi-e frig şi-i vânt, încât să-mi uit menirea
Aş suferi o viață, doar să îți văd încă odată, fericirea.

De-aș exista numai în mintea ta
Aş prefera să fiu eu punctul de lumină
Să îți aduc din nou aminte
De zâmbetul ce-l porți aşa, în agonie.

fata care se ascunde in vis

Ea se ascundea intr-o fantezie. Avea un loc ascuns, o camaruta a ei de care nimeni nu stia. Pana intr-o zi. Treceam in vis prin sala de interventii chirurgicale, si ma indreptam spre un hol care nu avea iesire. Tin sa spun foarte mult aceasta povestire pentru ca ma simteam foarte alertat si bine.
Fata care se ascundea in visul meu era frumoasa, era inalta avea parul blond ca cei din tarile nordice.
Ochii albastri, si trasaturile corpului foarte bine definite.
Nu am stiut de existenta ei pana in ziua in care accidental mergeam pe hol si am pus mana pe peretele care se deschidea. Era usa spre ascunzatoarea ei. Am intrat curios, o dezordine totala pe jos, haine, papuci, poze, lucruri. Insa pe mobilier toate erau asezate bine. Pozele din rama pareau vechi. Voiam sa o intalnesc sa ii spun ca stiu cine este, dar nu puteam sa ma misc, doar priveam ordinea si dezordinea din camera ei, o camera secreta pe holul de langa sala de mici interventii. Cu inima in gat sper sa o intalnesc. Acum ma trezesc.

Lasa-ma

Lasa-ma sa fiu eu. Sa exist ca un om nebun care mergre spre un vis pe care nu stie sa il pastreze. Nebunul nu stie sa pastreze persoanele care ii sunt ca ingerii. M-am distrus singur pentru ca nu am vrut sa ranesc prin ceea ce sunt. Voi ramane asa neschimbat inca din prima zi cand am aflat ca libertatea ti-o faci tu. Pentru ca unele persoane din viata ta, care sunt prea protecvtive, si facand tot posibilul sa iti fie bine, iti cam rapesc fericirea si te pun pe ganduri straine care duc la fapte nepotrivite pentru ca ascund adevarul.
In schimb raman pur inauntru, imi astern ganduri pe foi sa nu le uit.
Ca 'Te am in suflet' - asa mi-a spus cineva fara sa stie ce simt cu adevarat pentru tine. Nici macar tie nu ti-am aratat de teama sa nu te indepartezi de ceea ce sunt cand sunt fericit cu tine.
E adevarat, nu am stiut sa te pretuiesc. Dar eu nu ma voi satura sa te astept.
Poate m-am pierdut cu altcineva prin viata asta. Poate m-am lasat in urma sa astept ca ma va trage cineva de maneca sa imi zica "hei. trezirea". Sigur ma invinuiesc pentru ca am indraznit sa o fac. Si ma invinuiesc pentru ca am un dar de a ascunde ceea ce simt, ceea ce ar trebui sa spun in cele mai potrivite momente.
Lasa-ma sa fiu eu, chiar daca ma scufund in nestirea diminetii.
Lasa-ma sa fiu eu, chiar daca treci pe langa mine fara sa ma observi.
Lasa-ma sa fiu eu, chiar daca ochii tai nu ma mai privesc la fel.
Lasa-ma sa fiu eu, chiar daca nu iti mai sunt ce ti-am fost.
Stiu ca te-am pierdut, nu trebuie sa imi repeti de multe ori. Ba chiar nici nu trebuie sa imi pronunti nimic.
E vina mea ca te-am pierdut, pentru ca vreau sa te protejez de mine.

Recunosc, m-am ratacit.
De fapt nu ma lasa!

Fericire

 Odata mai ceva ca niciodata, intr-o tara indepartata, oamenii erau fericiti. Asa de fericiti ca aveau tot ce au nevoie. Soarele rasarea in fiecare zi si toti il asteptau cu drag. Toate depindeau de fericirea oamenilor. Tristete nu exista. Intr-o zi doi tineri stateau pe malul unui rau si priveau spre cer.

Ei crescusera impreuna si isi stiau toate secretele si si-au facut multe promisiuni unul celuilalt.

Si-au promis ca oriunde s-or afla isi vor aminti de zilele petrecute impreuna. Zilele treceau cu repeziciune si ei cresteau fara sa stie ce viitor crunt ii asteapta. In tara vecina, tara intunecata traia doar un singur om. Un om al tristetii obisnuit candva si el cu fericirea, avea de gand sa schime tot. Si aproape ca a reusit. In zilele cand Marco, stia ce e fericirea, toti cunosteau si tristetea. Pe vremea din urma, oamenii s-au saturat sa se tot intristeze si apoi sa fie fericiti iar..

S-au impotrivit tristetii. Asa ca au decis sa caute un antidot impotriva tristetii. Cautarile au inceput si tot ce au incercat ii facea si mai tristi. Pana intr-o zi cand s-au saturat sa caute antidotul si au hotarat sa ramana asa. Dar un singur om nu a incetat sa caute. Marco, s-a retras intr-o cabana foarte departe si a continuat sa caute. Tot cautand si cautand, peste locul unde era.. norii, vantul, ploaia si intunericul s-au abatut acolo si acolo au ramas.

El imbatranind si cautand antidotul, a devenit antidotul, luand toata tristetea din oameni. Copacii, animalele si tot ce era in jurul lui si-au schimbat forma si au devenit tinutul intunecat. 

Dar nimeni nu a stiut ca in inima unui tanar fericirea era vazuta defapt o tristete amara. Dintotdeauna in inima lui a existat nevoia de a cauta si a descoperi ceva nou. Cum toata lumea uitase de tristete, Victor mereu si-a dorit sa fuga foarte departe si sa schimbe ceva. Nici el nu stia ca el este pionul care v-a aduce lumea iar la normal. Victor o avea alaturi de el pe Isabella care il sustinea mereu. Intr-o zi cand soarele a rasarit iar odata cu fericirea si veselia Victor a anuntat-o pe Isa ca in scurt timp simtea nevoia sa fuga spre exterior si sa caute antidotul pentru fericirea lui. O fericire neagra ca a lui nu a mai existat si nimeni de pe intregul tinut nu stia. Erau orbiti doar de soare care aducea fricirea monotona cu el in fiecare zi, dar ei nu stiau. Ei nu stiau ca fericirea si tristetea sunt precum sarea si zaharul. Fara tristete nu exista fericire. Fara tristete exista doar tristete.

Ei nu stiau rostul tristetii, nu stiau ca fara tristete, fericirea nu isi are rost. Victor stia adanc in sufletul lui ca lipsea un ingredient. Ingredientul care da valoare fericirii. Insa timpul schimba culoarea sentimentelor si Marco a devenit o statuie plina de tristete. Victor nici nu a mai zabovit si in urmatoarea dimineata inainte sa rasara soarele fericirii a pornit spre aventura ce avea sa schimbe soarta omenirii, care traiau o rutina devenita urata pentru el. A pornit spre tara cea mai indepartata unde era tristetea..dar pana sa ajunga la destinatie a trecut prin multe patanii.

Cu cat se indeparta mai mult de tinutul fericirii cerul devenea tot mai ciudat, mai intunecat, norii veneau incarcati cu amaraciune. Cu toate astea incepea sa realizeze ca e foarte aproape de antidotul lui. Intr-o zi pe inserate cand Victor se adapostea sub un brad inalt, din adancul padurii se aude un strigat inabusit 'Aaah, cu ce am gresit?'. Atunci Victor tresare si se ridica, isi ia o torta si porneste spre partea unde s-a auzit strigatul.

Alergand si inaintand in intuneric torta lui nu mai lumina asa tare. Nu mai putea lumina deloc, intunericul era mai tare. Cu inima batand foarte tare, Victor a fost nevoit sa strige si el..'Alooo! E cinevaa?!'

Si dupa un moment intens de tacere, se aude un glas ragusit 'Da..Inceteaza sa mai existi glas al mintii mele. Te-am dat uitarii..' Victor tare nedumerit striga iar 'Ce vrei sa spui?'

'Ce vreau sa spun e ca m-am saturat de tine, vorbesc cu mintea mea ca un nebun. Sunt un nebun al intunericului.'

'Eu nu sunt nici mintea ta nici un glas al mintii tale. Arata-te! Unde esti?! Cum te numesti?..striga Victor.

'Eu sunt tristetea. Sunt un nebun, la nimic bun.'

Tu cine esti?'

'Eu sunt Victor din tara fericirii si sunt in cautare unui antidot sa pot sa simt fericirea si eu. Am venit de foarte departe si am trecut prin tot atat de multe peripetii pe cat de lung e drumul. Am venit aici pentru ca simt nevoia de a doua parte a fericirii.'

'Copile..aici nu vei gasi fericirea. Aici gasesti toata tristetea.'

'Ce e tristetea?' intreba Victor..

'Tristetea e dovada ca am fost candva fericiti, ca am trait o viata bogata.'

Afara a inceput sa ploua si Victor a ramas pe ganduri pentru ca tot nu a inteles ce e tristetea. De unde vine ea?

'Copile, pentru ce ai venit aici cu adevarat?'

'Poate ca nu stiu, dar am venit pentru o schimbare. O scanteie care sa schimbe lumea asta neagra. Eu vad tara fericirii cum e intunericul asta..'

Dupa alt moment lung de tacere..

'Victor, tu ai pierdut vreodata ceva?'

'Am pierdut..'

'Si cum te-ai simtit'?

'Fericire'

Am simtit o fericire seaca..care ma facea sa ma simt gol.'

Sa iti spun o poveste..'

'Acum foarte mult timp..pe vremea cand lumea traia in armonie, tristetea si fericirea erau doua flori. O floare neagra era tristetea si o floare rosie era fericirea. Fiecare om avea florile lui. Cand erai trist floarea fericirii incepea sa se ofileasca si daca erai fericit floarea tristetii se ofilea. Daca se ofilea reinflorea. Si de aici au inceput cautarile supreme. Ofilirea totala a tristetii. Oamenii s-au saturat sa se joace de-a tristetea si fericirea. Nu au mai vrut sa fie in balanta toate. Asa ca au cautat antidotul de a indeparta tristetea. La un moment dat s-au plictisit sa caute, insa eu nu am incetat si am gasit antidotul. A fost gresit. Nu stiu ce a patit lumea de atunci.'

'Iti spun eu ce a patit lumea a fost mai trista fara tristete ca niciodata. Acum avem nevoie toti de tristete. Acum imi dau seama de ce am cu adevarat nevoie. De tristete.'

'Trebuiesa gasim o modalitate sa imprastiem tristetea inapoi la lume.'

'Cum, Victore, cum?

'Vom gasi o modalitate sa iti poti simti fericirea din nou. Voi plati orice ca lumea sa revina la normal. Sa stiu mai bine ca raman o stanca de granit ca lumea sa nu mai fie asa.'

'Ne intoarcem inapoi in orasul de unde a pornit fericirea. si plantam iar tristetea in inimile reci ale oamenilor. Care vor plange de fericire ca au tristetea inapoi, ca pot in sfarsit sa pretuiasca tristetea.'

Uite asa au pornit cei doi la drum.. Si pe unde treceau oamenii incepeau sa planga si se formau siroaie de lacrimi pe pamant si odata cu paraiele de lacrimi se spalau de intuneric toate lucrurile. Pana au ajuns in centrul tarii fericite. Acum lumea putea din nou sa pretuiasca ce a pierdut.

Pentru astazi

Leoaica tanara iubirea,
Ce m-a-nvatat cand sa zambesc si cum sa plang..
Cum roua plange iarba dimineata,
Sa iti zambesc cum soarele rasare-ncet, incet..

Sa te intreb cu gingasie, ce iti doresti din tot ce sunt?
Sa te alint cu mana-mi calda,
Sa te sarut pe fruntea-ti alba.
Si sa visezi cum lumea asta nu te vrea?!

Ai fost un vis ce dintr-odata nu mai e?
Esti roua diminetii mele

in plina ceata

And those who were seen dancing were thought to be insane by those who could not hear the music.
Sa va spun. era o ceata de nu vedeam primul stalp din strada

you?

Why have you send me dreams about you?

de dimineaţă

Şi-am trecut din ziuă-n noapte
Ca să schimb chiar noul început...
Dar ce-am avut, a fost al meu, şi-acum nu-i imposibil, iarăşi te-am pierdut.

E dimineaţa unde soarele răsare,
Şi-acoperă distrusul meu trecut.
Cum multe-n neputinţa-mi mare-
Într-un final, nimic să-ndeplinesc eu n-am putut.
Acum din fiecare vârf de munte-n zare,
Trecutul nu mai are un prost gust.

Şi fiecare rază cum răsare
Mi-acoperă greşeala de demult...

Tacerea te asculta

Priveste cerul.
Priveste-l in fiecare noapte, cu mine.
Ia in mana fiecare stea.
Da-i un nume, din artistul care esti.
Saruta-le si spune-le noapte buna!
Dormi si tu cu ele si viseaza un vis.
Un vis care nu se termina.
Viseaza cum totul e pe dos si cuvintele rostite in soapta se transforma in lucruri.
Nu uita de lacrimi.
O lume fara lacrimi, moare.
O lume fara foc in lacrimi e albastra, si goala.
O lume cu iubire si lacrimi nu moare,

pentru ca iubirea din vis se transforma intr-un trandafir de argint pur.
Argint pur,

din tine.
Dar e invers.. "ascultarea te tace"

Totusi asculta lumea fara plans.